Ce apă să beau? Apa minerală și pietrele la rinichi

Miturile apei „miraculoase” și escrocheriile de pe piața din România

M-am tot gândit cum să abordez subiectul apei, pentru că sunt atât de multe păreri și totuși lucrurile sunt mai simple decât ar vrea industria să credem.

În primul rând, ar trebui să știm că apa este la fel de importantă ca macronutrienții, având roluri de bază în funcționarea corectă a organismului. De aceea și corpul uman poate supraviețui până la 50 de zile fără hrană (dacă are suficiente rezerve de grăsime), însă fără apă nu putem rezista mai mult de două-trei zile. Pierderile de peste 10-15% din apa corporală pot fi fatale.

Procentul de apă din corp variază între 50 și 70% în funcție de vârstă, sex și compoziția corporală, fiind mai mare la nou-născuți și persoanele cu masă musculară dezvoltată și mai mic la vârstnici sau cei cu mai mult țesut adipos. Ea participă la toate procesele vitale: metabolism, transportul nutrienților și oxigenului, menținerea echilibrului electroliților, lubrifierea articulațiilor și protejarea organelor.

Creierul este alcătuit în proporție de 75% din apă, iar digestia și eliminarea toxinelor depind și ele de acest lichid miraculos.

Articulațiile au nevoie de apă pentru a rămâne flexibile. De asemenea, apa menține volumul sanguin necesar transportului oxigenului, susține reglarea temperaturii prin transpirație și protejează organele sensibile precum creierul și ochii.

Ce înseamnă pentru corp senzația de sete?

Senzația de sete este un mecanism fiziologic esențial prin care organismul menține echilibrul hidric și mineral. Ea este controlată de hipotalamus, care monitorizează în permanență volumul de apă din sânge și creșterea concentrației de sodiu. Atunci când corpul pierde apă prin transpirație, respirație sau urinare, concentrația de sodiu din sânge crește, iar volumul sanguin scade, are loc eliberarea hormonului antidiuretic (vasopresina), care declanșează senzația de sete. Aceasta are rolul de a ne motiva să bem lichide înainte ca deshidratarea să devină periculoasă.

Setea este potolită în două etape: imediat după ce apa este băută, prin semnalele trimise de receptorii din gură, gât și stomac care acționează anticipativ asupra creierului, și apoi complet, odată ce apa este absorbită, diluează sângele, normalizează osmolalitatea și volumul plasmatic, iar hipotalamusul oprește semnalele de sete.

Consumul de apă minerală care conține electroliți, precum sodiu, potasiu sau magneziu, poate grăbi acest proces în situații de pierdere crescută de minerale, cum este efortul fizic intens, deoarece reface simultan atât lichidele, cât și sărurile pierdute.

Cantitatea de apă de care avem nevoie

Cantitatea de apă necesară zilnic variază în funcție de factori precum vârsta, greutatea, nivelul de activitate și temperatura mediului. EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară) recomandă un aport de aproximativ 2 litri pentru femei și 2,5 litri pentru bărbați, în timp ce Institutul de Medicină din SUA sugerează 2,7 litri pentru femei și 3,7 litri pentru bărbați, incluzând aici atât lichidele băute, cât și apa din alimente. De punctat faptul că recomandarea ,,minim doi litri de lichide pe zi’’ nu este cea mai înțeleaptă recomandare. Pot consuma și doi litri de bere și asta nu înseamnă că voi fi sănătos.

Pe scurt, un adult poate menține o hidratare optimă cu aproximativ 8 pahare de apă pe zi, adică un pahar pe oră. Pentru mine, senzația de sete rămâne cel mai bun indicator. Fără sǎ contorizez cantitatea, vin cu un aport suficient pentru corp. Asta nu se aplicǎ persoanelor care beau mai puținǎ apǎ decât ar trebui. În această situație, poți urmări să consumi un pahar pe oră. Sunt tot felul de aplicații care te avertizează că e momentul să bei, iar în felul acesta vei deprinde un obicei foarte util.

Tipuri de apă și compoziția lor

Dacă te uiți la raftul de apă din supermarket, ai impresia că alegi între vinuri fine: plată, minerală, carbogazoasă, oligominerală, alcalină, distilată etc. Ce înseamnă toate astea, de fapt?

În primul rând, diferența dintre ape vine din locul de unde provin și din solurile prin care trec. Apa care se infiltrează prin straturi de rocă bogate în minerale, cum ar fi calcarul, se încarcă pe drum cu calciu, magneziu și alte săruri. Asta îi dă un gust mai „aspru” și o face mai minerală. În schimb, apa care vine din zone stâncoase cu granit sau soluri sărace în minerale rămâne mai „ușoară” și cu o mineralizare mică.

Explic doi termeni super cunoscuți și apoi trecem la clasificarea apelor în funcție de minunile pe care fiecare tip le face.

Reziduul sec reprezintă cantitatea totală de substanțe minerale dizolvate în apă, exprimată în mg/L. Aceasta rămâne după evaporarea completă a apei la 180°C și indică gradul de mineralizare: valorile sub 50 mg/L definesc o apă foarte slab mineralizată, între 50 și 500 mg/L o apă slab mineralizată (ex. Borsec 380 mg/L), între 500 și 1500 mg/L o apă mediu mineralizată, iar peste 1500 mg/L puternic mineralizată, cu utilizare terapeutică (ex. Herculane >2000 mg/L).

PH-ul apei exprimă aciditatea sau alcalinitatea acesteia pe o scală de la 0 la 14, unde pH 7 este neutru (ex. Perla Harghitei pH 7,4), valorile sub 7 indică o apă acidă (ex. unele ape carbogazoase pH 6), iar cele peste 7 o apă alcalină (ex. ape cu bicarbonat pH 8–9), intervalul optim pentru apa potabilă fiind 6,5–8,5. Apa minerală are, în general, o concentrație mai mare de minerale și adesea vine carbogazoasă (natural sau cu CO₂ adăugat). Unele ape minerale bogate în calciu sau magneziu pot chiar să acopere o parte din necesarul zilnic de minerale, fiind utile pentru cei cu deficit. Dar atenție: nu toate sunt „prietenoase cu toată lumea’’. Dacă au mult sodiu, nu sunt ideale pentru hipertensivi sau pentru cei cu probleme la rinichi.

Apa plată este, simplu spus, apa fără bule. Poate veni din izvoare naturale sau poate fi apa de la robinet îmbuteliată. Mineralizarea ei variază mult: unele ape plate sunt oligominerale (foarte sărace în minerale, sub 500 mg/L reziduu sec) și sunt recomandate pentru consum zilnic, inclusiv la bebeluși sau persoane cu hipertensiune sau probleme renale. Alte ape plate au o mineralizare medie, bune pentru uz general.

Apa de la robinet, oficial, în orașele mari respectă normele europene de potabilitate. Problema nu e apa, ci cum ajunge la tine. În multe blocuri vechi din România, conductele sunt exact cum bănuiești: ruginite, pline de depuneri și uneori mai bătrâne decât chiriașii. Apa pleacă impecabilă de la stația de tratare, dar pe drum trece prin țevi de care ți-ar fi teamă să te apropii. Rezultatul? Gust metalic, culoare dubioasă sau miros ciudat. De aceea, mulți preferă apa îmbuteliată sau filtrele de bucătărie (da, unele sunt o altă păcăleală de marketing).

Apa ,,dură’’ și apa ,,moale’’. Apa dură înseamnă apă bogată în calciu și magneziu. Da, lasă depuneri de calcar pe fierbător și face săpunul să spumeze prost, dar nu e dăunătoare. Ba chiar poate contribui la aportul de minerale și, potrivit unor studii, ar fi asociată cu un risc mai scăzut de boli cardiovasculare. Apa moale, în schimb, e săracă în minerale.

Apa alcalină (cu pH peste 7) este un alt trend de marketing. În teorie, ar trebui să „echilibreze aciditatea corpului”, dar realitatea e simplă: organismul își reglează singur pH-ul. Apa alcalină nu strică, ba chiar poate calma temporar refluxul acid, dar nu te va face „mai sănătos” sau „mai tânăr”, cum promit reclamele.

Apa distilată este apă pură, fără niciun mineral. E utilă pentru fierul de călcat, nu pentru băut zilnic. Dacă bei doar apă distilată, riști dezechilibre minerale și o hidratare mai puțin eficientă, iar la gătit chiar „fură” mineralele din alimente.

Apa și metabolismul – cum influențează hidratarea arderea caloriilor și a grăsimilor

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de interesant pentru cei pasionați de fitness și controlul greutății, este legătura directă dintre hidratare și metabolism. Apa nu doar că menține funcțiile vitale, dar poate susține și eficiența cu care organismul arde caloriile și folosește grăsimile pentru energie. Deși apa are zero calorii, consumul ei declanșează un proces numit termogeneză indusă de apă. Practic, organismul consumă energie pentru a încălzi apa băută la temperatura corpului și pentru a o distribui în țesuturi. După ce bem aproximativ jumătate de litru de apă, rata metabolică poate crește de la 5% până la 10% pentru una-două ore, ceea ce înseamnă o ardere suplimentară de calorii chiar și în repaus.

Hidratarea adecvată joacă un rol esențial și în lipoliză, procesul prin care grăsimile stocate sunt descompuse în acizi grași și folosite drept combustibil. Cercetări recente sugerează că un aport optim de apă îmbunătățește oxidarea grăsimilor și susține menținerea unei compoziții corporale sănătoase. Pe de altă parte, deshidratarea reduce eficiența acestui mecanism, obligând corpul să se bazeze mai mult pe carbohidrați pentru energie, ceea ce diminuează randamentul arderii grăsimilor. Cu alte cuvinte, un corp bine hidratat funcționează mai bine nu doar în ceea ce privește performanța fizică, ci și în gestionarea rezervelor energetice.

Un alt efect important al apei este cel asupra apetitului. Creierul poate confunda adesea senzația de sete cu cea de foame, ceea ce ne face să mâncăm atunci când, de fapt, avem nevoie doar de lichide. Mulți nutriționiști recomandă ca, înainte de a ceda unei pofte subite, să bem un pahar cu apă și să așteptăm câteva minute. De cele mai multe ori, senzația de foame dispare, confirmând că era vorba doar de deshidratare.

Riscurile consumului excesiv de apă

Astfel de cazuri sunt rare, dar am zis totuşi să menționez. Apar de obicei în contexte extreme, cum ar fi sportivi de anduranță care consumă doar apă fără electroliți sau persoane cu tulburări care provoacă sete compulsivă. Rinichii pot elimina aproximativ 0,8–1 litru de apă pe oră, iar depășirea acestei capacități suprasolicită organismul. Consumul excesiv de apă poate fi periculos și, în cazuri extreme, duce la hiponatremie, o afecțiune în care nivelul de sodiu din sânge scade sub normal, determinând umflarea celulelor, inclusiv a celor cerebrale. Această situație poate provoca simptome precum dureri de cap, confuzie, greață, vărsături și, în cazuri grave, convulsii, comă sau chiar deces.

Miturile apei „miraculoase” și escrocheriile de pe piața din România

În ultimii ani, tot mai multe reclame au invadat mediul online și rețelele sociale, promițând „apa perfectă” care ar vindeca boli, ar opri procesul de îmbătrânire și chiar ar preveni cancerul. Aparatele care produc „apă ionizată”, „micro-structurată” sau „cu hidrogen activ” au ajuns să fie vândute în România cu mii de euro, iar unele branduri, precum Kangen, au construit în jurul aparatelor şi filtrelor adevărate rețele de marketing piramidal. Reclamele susțin că aceste dispozitive transformă apa de la robinet într-o apă alcalină, cu molecule „micro-structurate” și proprietăți antioxidante extraordinare. Se afirmă că aceste molecule ar fi mai mici, ar pătrunde mai ușor în celule și ar elimina radicalii liberi responsabili de îmbătrânire și boală. Realitatea științifică este simplă: structura apei nu rămâne modificată după ingestie, iar organismul nostru reglează imediat pH-ul și neutralizează orice diferență prin acizii din stomac și mecanismele renale.

Un alt mit răspândit este că apa Kangen ar preveni cancerul, ar detoxifica organismul și ar stimula sistemul imunitar. În realitate, nu există studii clinice serioase care să susțină aceste afirmații. Apa alcalină poate avea un potențial antioxidant măsurabil în laborator, dar acest efect nu se traduce direct în organismul uman, deoarece compoziția lichidelor corporale este strict controlată. Promotorii acestor aparate mai folosesc și argumentul financiar: „într-un an recuperezi banii pe care altfel i-ai da pe apa îmbuteliată”. În România, aceste aparate costă între 4.500 și 13.000 de lei, iar filtrele de schimb și consumul electric cresc costurile reale. În plus, ideea că o investiție într-un astfel de aparat ar înlocui nevoia de apă îmbuteliată ignoră faptul că apa de la robinet, corect filtrată, este de cele mai multe ori potabilă și sigură.

La fel de controversate sunt sticlele portabile cu „generator de hidrogen”, promovate drept soluții de lux pentru o viață sănătoasă. Se vând la prețuri de câteva sute de lei și promit apă cu „hidrogen activ” care ar avea efecte antioxidante. Concentrațiile reale de hidrogen din astfel de sticle scad rapid după deschidere, iar efectele declarate asupra sănătății nu au fost confirmate în studii clinice pe oameni.

Marketingul apei alcaline este adesea însoțit de mituri despre pH. Unele site-uri promovează ideea că o apă cu pH 9 ar „alcaliniza” corpul și ar preveni apariția bolilor. Aceasta este o simplă neînțelegere a fiziologiei: pH-ul sângelui rămâne constant între 7,35 și 7,45 indiferent de ce bem, iar stomacul neutralizează imediat apa cu pH ridicat prin acidul gastric. Singura situație în care o apă ușor alcalină poate fi utilă este pentru persoanele cu reflux acid, unde efectul este similar cu al unui antiacid slab, dar temporar și localizat.

Ce ar trebui să reținem din toată povestea?

Concluzia este simplă: nu există apă magică. Corpul nostru este perfect echipat să regleze pH-ul, să elimine toxinele prin rinichi și să funcționeze corect dacă îi oferim hidratare adecvată și aportul de minerale necesar: aproximativ 1.000 mg de calciu, 320–400 mg de magneziu, 3.500–4.700 mg de potasiu și un aport controlat de sodiu sub 2.300 mg pe zi. Mai multe detalii despre minerale în articolul dedicat.

Recomandarea specialiștilor este consumul de ape minerale echilibrate și mineralizare ridicată, care pot furniza câteva sute de miligrame de calciu și zeci de miligrame de magneziu pe litru, acoperind până la 20–30% din necesarul zilnic de minerale.

Exemple bune de astfel de ape din România includ Borsec, Perla Harghitei, Biborțeni (cunoscută și ca Magnezia) și Tușnad, recunoscute pentru conținutul lor bogat în calciu și magneziu și pentru calitatea mineralizării. De asemenea, este bine să le alternăm cu apă plată pentru că, în acest fel, evităm aportul excesiv de sodiu sau alte minerale care, consumate în cantități mari, pot suprasolicita rinichii sau pot crea dezechilibre electrolitice.

Ca să încheiem frumos, apa minerală dăunează rinichilor?

Nu, nu afectează rinichii atâta timp cât nu se consumă în exces ape bogate în sodiu. Chiar dacă bei doar apă minerală, dacă alegi variante cu conținut redus sau moderat de sodiu, nu există riscul de suprasolicitare a rinichilor. Problemele apar doar în cazul unor ape foarte sărate consumate constant în cantități mari, ceea ce nu este tipic pentru apele minerale uzuale de pe piață.

Ca şi în celelalte situații, tot moderația şi echilibrul sunt cheia. Consumă în majoritate apă minerală, dar alternează tipurile şi vei fi sigur că vii cu un aport optim de minerale şi oferi corpului ce are nevoie, fără efecte negative.

Zi cu sens,

cu drag,

Cosmin